voi rupe lumina cu pumnii
chiar imediat după naşterea
lighioanei
care se târăşte pe sub pământul
înfometat
de fereastra domesticită
a ultimului samaritean
undeva
pe un câmp tulbure
am sădit o femeie cu toate
camerele goale
apoi am smuls pereţii
care se sprijineau între sânii
ei
până le-a tâşnit sângele
din gurile uşilor
şi am desenat o umbră deasupra
lumii
ca un atlas cu şcoală de
titănie făcută
la frecvenţă redusă
numai aşa îţi ascultam iubirea
scurgându-se
în degetele sculptate de o
culoare tâmpită
peste care a tăcut praful
încă de la începutul mesei
numai aşa camerele ne venerau
ţipetele
iar cartierele noastre îşi
sărutau gurile
ca nişte sălbatice
cu sângele proaspăt cules
dintr-o sticlă de vodkă uitată
în viaţă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu