este respiraţia
mea sub care te trezeşti
de fiecare dată
când îţi voi recita lumea
tu
vei sterge
geamurile noastre de oceanele
rămase acolo între
cearcăne
iar când
ferestrele se vor spăla de toate mările
nu te voi întreba
niciodată de unde vine lumina
de asta ţi-ai
osândit iubirea
într-o
intersecţie nesemaforizată
unde palma mea nu
ajunge să te mângâie
pe obraji
nici sânul nu mai
mimează dorinţa
doar Dumnezeu
este absentul nemotivat
glasul meu îţi
adoarme în obrazul drept
judecat în piaţa
publică
de o moarte mai
puţină
însă tu eşti
obişnuită să fii adulmecată
de îngeri
iresponsabili
şi de timp
se pare ca in perioada asta iti ies multe poeme. felicitari :)
RăspundețiȘtergere