perfect de negru

noaptea are buzele livide în pragul uşii unde atârnă timpul

ca o bucată de lumină peste care s-au construit străzi inegale

şi umbra pământului avea un trup cu realitatea sculptată

într-un cer de ochi

cu toate oasele goale de culoare

într-un capăt de păsări muribunde se ascunde biciuitorul

de minute cu spatele ars de asedii şi retrageri

nu a fost niciodată linişte în inima femeii care mă ţine în gazdă

deoarece are sânii înfieraţi cu palmele bărbaţilor

care i-au părăsit aşteptările din maturitatea ultimului prunc

sângerat din ea ca un nume propriu

îţi dăruiesc coasta pentru care a murit o lume întreagă

şi mă învelesc între doi pereţi fericiţi să îşi jerfească

ecoul strigătului meu de luptă

în toată adâncimea aceasta înnebunită

unde sclipesc peşti coloraţi şi frânturi de cuvinte neînţelese

din acest motiv

din această taină

am căpătat puterea

să mimez locul unde îmi ascund sila de mine însumi

 (din volumul Dimineţi cu mâinile încercuite)