aud glasuri
încărcate de o beznă puţină
şi porţi deschise
de interzişi cu burţile goale
peste care se
gudură o singură inimă
cu sângele
decojit
o lume întreagă
de guri tandre
mă priveşte
cum îţi sărut
spatele limpede
pentru că tu ai
fost mereu o evă în care s-au prăbuşit ape
cu zâmbetul
întemniţat în cercuri
şi o junglă de
umbre unind cele două timpuri de tâmple
ca un covor de
răutate
pentru a ne
înşela reciprocitatea
ne-am stâlcit în
bătaie conştiinţele
în obrajii arborilor
am ascuns râuri
cu frunţile zidite
în culori tinere
şi am inventat drumuri păcătoase
sub care am
îngropat definiţiile unei văduve despre iubire
suntem felul
întâi din meniul zilei
un fel de saga siropoasă
unde personajele principale
îşi poartă pielea
unul altuia
de la prea multe
frici
de la prea puţine fugi
iartă-mă iubito
pentru că te invit cu luna împlântată în umeri
să împărţim un
singur sandviş
din taţi
incompleţi
şi mame
iresponsabile
(din cadrul volumului Dimineţi cu mâinile încercuite)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu