înceruirea sau furtul albastrului

dacă aş fi un lac

trupul meu nu ar avea nicio margine senină

mi-aş rupe mijlocul cu degetele tinere

chiar la începutul ultimului cerc

şi te-aş întemniţa cu mânile goale

până nu îţi vei mai recunoaşte

gustul sângelui

tu ai fost mereu femeia cu picioarele zidite în mare

un singur ochi drept

unde crescuseră  două guri mici

ca să respire soarele cu pielea aruncată în sus

şi coapsele pline de zâmbet muşcând din umeri

anotimpurile

dacă aş fi un arbore

carnea mea ar fi fost o frunză dezbrăcată

de ţipăt

picioarele mele ar fi avut pământul rupt

sub tălpi şi o lume întreagă

curgând în mine

 (Din Vol. Dimineţi cu Mâinile Încercuite)