împletesc mâini
calde în brunetul unei inimi
de femeie
îndrăgostită
până mă înghit
ferestrele cu umeri goi
de claritate şi
nopţile care îşi scurg bezna
în degetele de la
picioare
sunt nişte
rădăcini de răbdare în colţul bulevardului
cu spatele
încătuşat într-o părăsire umblată
de ochi
unde moare la
fiecare două minute
câte un dealer de
cuvinte
suflă lumini
egoiste într-o coapsă uimită
ca o jumătate de
linişte peste cerul gurii
şi la sfârşitul
gropii unde se tăvăleau
ultimele două
îndrăgostite
pentru care
închipuirea devenise o artă
şi-a făcut culcuş
încă o umbră proaspătă
(din volumul Dimineţi cu mâinile încercuite)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu