mi-a înflorit un
strop
dintr-o
prea-prostie
cu toate
secundele proscrise într-un bâţâit
continuat în
deplină egalitate cu certitudinea aerului
şi am reuşit să
desăvârşesc necuvântul
cu un simplu
acord de rostuială
ai spune că viaţa
are misterele ei
însă tu îmi arăţi
că trăitul nu cuprinde rostuirea
în enigme
e ca şi cum două
cercuri suprapuse
ar căuta să se
părăsească în cădere
nu răsărim cu
măştile aşternute în frunţi
ci ne închinăm liniştii
dintre două definiri
poate aceasta
este cauza pentru care irealitatea
nu cunoaşte
dezmăţul simţurilor
e ca şi cum ai
umple un întreg
cu goliciunea
altuia
şi totuşi fiecare
are libertatea de a respira
fiecare are
dreptul la zid
mi-e ruşine să
recunosc
dar a trecut ceva
timp
de când
picioarele mele au acoperit
singurătatea
timpul tău din
mine
aceasta este
rotunjirea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu