când mă prefac că trăiesc
iar tu îmi formatezi conştiinţa
rămasă de la unul şi altul care ţi-au trecut
prin pântec
de ce
după fiecare îndrăgostire
chipurile sunt ca şi plastilina
până dimineaţa când nimeni nu observă
care sunt degetele
ce le-au modelat
normalitatea
omul are dreptul să fie inegal
când îl lovesc cuvintele
ca un bumerang de carne
îmbâcsită
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu