chiar dacă lacurile sunt pline de înecaţi
cu venele alungite de aşteptare
şi numai captivitatea cercurilor îi ţine întregi
până la transparenţă
nu este duşmanul minţii
mai mult mă sperie apa încărunţită
şi mersul negru de supărare din care culeg plămânul
tulburat de linişte
pentru că zăbovesc o vreme îndelungată
la suprafaţa pământului
până nu mă mai desluşesc dintre pietre
şi restul prăpădit al îngenunchiaţilor
cititorule
crezi că ar exista pe undeva o palmă
care mi-ar putea ţine tâmpla
... interesantă.
RăspundețiȘtergereeste un poem pe care l-am citit de multe ori
RăspundețiȘtergerem-a pus pe ganduri
felicitari Daniel