sub podea tata cultiva speranţă

mi-am plănuit renaşterea din cauza mamei care a ajuns la concluzia

că nu pot să păşesc în viaţa ei
ca un avorton minunat
cel mai bine ar fi să mă lase în tremurarea zidului
unde îşi aruncă  grijile

lângă mine era un vraci de pietre care pieptăna pielea necoaptă
din unghiile ca un descântec
şi formele mamei îngrămădite pe cer
erau nişte resturi
pe care nu le-am văzut niciodată

ce dacă nu era nimeni şi eu mă vedeam nimic
crescusem atât de mult încât la cinci luni
nu încăpeam între culorile colţului
drept urmare vraciul şi-a luat angajamentul să scoată dihania
a apucat de piciorul stâng care era nedezvoltat
a tras cu toată puterea
pâna la rupt cu un pocnet subţire
şi am ieşit ca o dare de seamă
în ochiul infectat cu văz al vindecătorului
avea zâmbetul spart de atâta efort
în fond el m-a vindecat de moarte
nu a contat că aveam glezna zdrobită în palme

şi mergeam în cerc

am ştiut din start că la douăzeci de ani voi fi maestrul piruetelor

la şapte luni eram numai bun de luat acasă de un samaritean şi crescut în bucătăria de vară
sub podea fără apă sau mâncare
doar cu gânduri
până voi avea coastele înroşite şi neterminate de maturitate

apoi mă voi prezenta mamei mele
il dăruiesc pe Nichita
poate după ce îl va citi se va reîndrăgosti de mine