o singură zidire şi restul prăpădiţilor

dacă ai fost învăţată să exişti

cu lacrimile despletite
de ce viul din mine este încă al tău
şi nu găsesc tăcerea la discreţie
de ce ne aruncăm din noi
după ora 22
fără să ne degustăm glasurile
până la sânge

îmi cerşesc venele aer
de când am început să cresc în tine

ziduri

tu sapi în pieptul meu trecuturi

iar cuvintele se ciocnesc
ca nişte tâmpite
în colţurile buzelor

o noapte cu marginile ascuţite

a turtit zidurile atât de mult
încât le-ai prins cu amândouă mâinile
iar culorile ti se scurgeau printre
degete

de frică

ai desfăcut un borcan de cuvinte

ale altuia

şi ai început să înfuleci fără măsură
spaimele
glasurile
învierile

şi ţipetele mele