două ziduri tâmpite şi camera de unde venea tata

vând tinereţea din orizontul trupului tău

nelocuit de bărbat
şi cumpăr o piele nouă neatinsă de priviri
să-mi acopăr oasele murdărite de timp

în ochiul nevăzător
culorile mor de frumuseţe
tu împleteşti tâmple în serile întâmplate
eu scriu cu degetul pe pământ despre acel demult
în care îţi era capul doar la cuvinte iar femeile nu te mai interesau
dacă nu aveau trupurile acoperite cu litere şi cutremurare
iar vinerile se ascundeau în pământ

în urechea dreaptă crescuseră două ziduri inegale care adăposteau
cuvintele smulse cu forţa din urletul unui ins cu scaun la cap
pe care l-am cunoscut la marginea aerului
însă zidurile nu au învăţat să stea în picioare
sunt drepte dar nu se pot ţine de gleznele tale
şi din cauza sânilor plini de alb
şi a loviturilor enervante din stânga
nu se pot menţine
cad

restul zilelor nu sunt numerotate cu litere
în fond cine m-ar putea acuza că le trec cu vederea
poate doar un tâmpit ar putea crede că eu m-am născut dintr-un singur pântec de noapte

travaliul mamei mele a umplut zilnicul de urlet

şi doar atunci primea vizite de la tata
doar atunci îşi auzea sânii ciocnindu-se
vedea că sunt doi
două ziduri
unul care urla să iasă şi tata

cu un buchet de flori în mână