despre chipul tău nespus cuvântul

nu cred să îţi pese de gura mea

muşcându-ţi somnul
până la piept
de cerşetorul de culoare
cu degetele încârlionţate în zile
unde trecutul atârnă într-o funie de aer
iar condamnarea la trăire
nemuritul şi un viitor însingurit
sculptează durerea
într-un singur îngenunchiat

o realitate deşirată zbiară
ca o descreierată
din palma donatorului de viaţă
până în mijlocul buzelor
zdrenţuite de vreo doi păcătoşi
care te-au iubit femeie

şi totuşi
nu ţi-au frânt glasul
nici gândurile nu au încetat să curgă
tai arborii cu mintea
fără niciun început în buzunare

poate din acest motiv
mă las înviat
la două zile
de unul şi de altul
nestricaţi

de viaţă