nisipul care mi-a rămas în piele

un animal nedumerit adormise

pe streaşina catedralei
ca un muribund în care se revărsa după-amiaza
cu picioarele

întunericul prăvălit dintr-o parte
în burta sătulă de lumină
a unui existat
are o singură fisură prin care sensul
se târâie spre niciunde

mă alungă în normalitate

poate din acest motiv dragostea mea
este o muşcătură de fierăstrău
pe care o porţi cu mândrie
în glezne

în fiecare dimineaţă la prima oră