[când am rămas nevinovaţi era deja miezul nopţii]

ne căram fugile de o sută de ori prin intermediul celuilalt

după o vreme ţi-am desenat prima distanţă

dar nu aveai gesturi în minte

nici paşi să ajungă maturi până la sfârşitul frazei

pielea ţipa de încântare când mă lua în braţe

iluzie plimbată prin lesă

încântată

să simtă adevărul din spatele lumii

revoltându-se gălăgios

când am devenit miezul nopţii

eram deja nevinovaţi

[spune-mi că nu există doar curiozităţi şi litere ascuţite]

ale căror isterii curg din pământ în glezne

se răsucesc în formă de şarpe şi muşcă din tabelul periodic

elementele de talie mică

rând pe rând

oamenii dansau din ce în ce mai apropiaţi

vorbeau unul în locul celuilalt

despre străzile care nu au apucat să le treacă prin minte

muzica ascuţită tropăia bezmetic în locul frumuseţii

sângele treaz se rostogolea incapabil

avea gust de trotuar şi transpiraţie

când cobora printre riduri

dar nu există curiozităţi

între gemetele doamnei de la 5 şi privirile întunecoase ale celorlalţi posesori de erecţie

totul se reduce la absurd

chiar şi carnea sparge în bucăţi ecoul

care nu mai vede pe unde să-şi exerseze

fuga

la sfârşitul nopţii toată lumea alerga pofticioasă

prin creierul meu

[fecioara muşcă rugina din seriozitatea cercului]

dezbracă treptele de sânge

dresează cuvintele celui dintâi născut

şi îl plimbă în doliu

de jur împrejurul impar al duminicilor

pentru că nu au încheieturile ancorate în prezent

nu dor

nu respiră înainte şi înapoi timpul probabil

sunt şi nu sunt

din aceeaşi vină

picioarele fecioarei nebişnuite să se despartă unul de celălalt

se vând la bucată

să fie lumină!

a urlat femeia apăsând la refuz

întrerupătorul

[adevărul se descoperă la sfârșitul gloanțelor]

jilav
acoperit cu o gălăgie de nedescris
te cuprinde în brațe preț de o privire venerică
apoi se lasă de tine
foarte grăbit îți țiuie în urechi căderea brațelor pe lângă corp
și moare în timpul gurii
ca un om obișnuit

dimineața m-a surprins dezbrăcat de revolte
căzut pe scările pierdute cu o noapte în urmă
când somnul era doar un fel de a spune
cristosului evadat dintr-o sabie

este o altă dimineață în care plouă
îmi spun
este o altă dimineață în care înjur
fără urmări

[Poem în două sferturi academice:]

genunchiul care priveşte

a despărţit apele în jumătăţi impare

operaţii estetice

adică ferestre oglinzi

şi înmormântări cu pelerinaj

aşa ştiu oamenii să se înţeleagă cel mai bine

reuşesc să umble unul prin celălalt fără mănuşi chirurgicale

să-şi răsucească cuminte respiraţiile

oare ar trebui să fiu jumătatea care dansează

într-o batistă?

ţipătul apucat de talie şi aruncat în alt ţipăt?

în trupul meu sângele este calm

când vorbeşte mulţimii

mărturisirile au întotdeauna gust de catifea şi sâni

când se decid

să părăsească intimitatea hârtiei

şi să devină un ghid de luptă corp la corp

amintirea femeilor frumoase care m-au locuit

arde între solstiţiul de vară şi o lună exagerat de plină

privesc moartea printr-un ochi de vrabie

apoi îi cedez locul meu

[privesc paharul pentru golul senin]

pe care îl afişează ca un balet

în formă de albastru

şi îmi aduc aminte de fuga ta în locul meu

măresc pixelii din creierul femeii poetice

să înţeleagă mai bine suprafaţa detaliului

răstignit uşuratic după sete

încă un rând!

mâinile dictează răspunsuri obscene

iubiri carnivore devorându-şi sinceritatea în oglindă

cuvintele artificiale în care se împăturesc tragediile după deces

şi încă ceva de umblat în gândurile goale

aici se bea nu se recită ai ţipat!

urmând calea câinilor fără stăpân