Persoane interesate

miercuri, 30 iulie 2014

[Poem de cincisprezece minute:]



dacă ai răbdare îţi voi povesti câteva ceva despre nebunie
ca să înţelegi mai bine
ridicarea la cer

mama împlinise vârsta ucigaşului în serie
când a realizat că întreg cuprinsul cărţii
atârnă doar în mintea ei

a decis venirea la viaţă
pentru a purta mai departe numărul crimelor
neîntâmplate încă
pentru că realitatea este singurul conformism care se poate transmite genetic

aceasta a fost motivaţia care a condus la naşterea mea
în camera condamnaţilor la moarte
la o distanţă binefăcătoare de injecţia letală şi corpul ei
din care dansul
picura împuşcătură după împuşcătură
tot mai aproape de pământul tolănit în sufletul meu
ca un adevăr

am văzut mâini străine
îmi spălau întunericul de pe faţă cu un altfel de viitură
de unde se rostogoleau gardieni şi urlete
dar niciodată nu am auzit palmele mamei
înşirându-se moi
în spatele uşii

ce n-aş da să devin cearceaful
care îi acoperă moartea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu