Persoane interesate

marți, 1 octombrie 2013

în fond ce este artistul mai mult decât o linie îngustă

[în fond ce este artistul mai mult decât o linie îngustă]
spartă în pumni şi obligată să meargă în genunchi orbi
un fel de lasa-mă să mă las în voia tuturor
un fel de prietenie inventată doar pentru necesităţile unui iubitor de ţigări tari
şi tipe de ultimă generaţie
cu ţâţe pline şi cur bombat să te dezveţe
de minutele pierdute în tu-ul cuiva
artistul are mâinile dezumflate
după fiecare noapte petrecută pe internet
după navigări succesive prin mintea altora mai puţini
şi-a învăţat abatoarele pe de rost
şi florile
şi ţipetele unei urme

măicuţele de companie la care vin toţi dumnezeii
să se roage în fiecare joi
când marea majoritate au început să adoarmă

artistul îşi dezmiardă bandajele cu păsări întunecoase şi linişte
pentru că în adâncul lui
încă se mai moare
pentru că pieptul lui se rostogoleşte pe geamuri
în vârful picioarelor
în gâtul lebedelor aţipite pe streaşina apei ca nişte statui
în alaiul mireselor conduse pe ultimul drum şi încă ceva bun de împuşcat
un alt fel de om
cu un alt fel de cruce în spate
pe un alt fel de munte nou-nouţ

prin artist trec valuri întregi de salvări
articulând cuvinte împleticite de parcă doar ele
îl auzeau biciuindu-se în camera de hotel
când recita evanghelia
după el însuşi

doar el pricepea totul
şi totul îl pricepea pe el de parcă orice alt dincolo era de prisos
de parcă orice altă literă ar fi scăpat de sub control
şi toate acestea nu s-ar fi întâlnit niciodată

de ieri
artistul îşi doreşte să fie joi
când piciorul îi zâmbeşte nedumerit

de întrebare


Un comentariu:

  1. Sa aveti un an nou plin de bucurii, cu multa liniste sufleteasca, cu sanatate si multe realizari! Petrecere frumoasa de Revelion! La multi ani!

    RăspundețiȘtergere