tocmai am împlinit o sută
cincizeci de respiraţii
apoi tu ai început
să fi tot mai aproape de realitate şi se auzea frigul îndreptându-se
la starea cea
dintâi când pământul înghiţea pastile de slăbit
iar din coastele
mele ţâşneau femei îmbrăcate în temniţe de sticlă
ca un ecou derutat
al strigătului meu din tine
întors din cerul
nostru jalnic
la sfârşitul
trupului meu sărutările tale piţigăiate care aveau acelaşi ochi deschis enorm
într-o frântură de
războaie mondiale
sfâşiau ultima
pecete cu dinţii
dar nu era o artă
mai mult o
nedumerire
o înjurătură
revărsată în această după-amiază sinistră care se uitase de prea mult timp
deasupra sălii de
balet descheiate la toate uşile
ca o dezvirginare
cu gesturile pândite îndelung în fiecare luni dimineaţa
când mă declar complet
rutinat
în măduva sângelui
tău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu