Persoane interesate

luni, 5 august 2013

în esenţă totul se reduce la această căldură torenţială

în esenţă totul se reduce la această căldura torenţială

momentul precis în care ţi-ai săturat foamea dintre gingii nu s-a inventat încă
este în continuare o numerotare
zilnic îndreptată spre nicăieriul din tine
când te laşi muşcat cu poftă de bătrâneţea asta
oribil cuibărită în cerul gurii
ca o doamnă neacompaniată între sânii ăia interzişi
să se vândă către minori

însă
de fiecare imparitate
când se aude lătratul infernal al unei ferestre cu literele scrise greşit
în dicţionarul de convorbiri al dumnezeului din altă ţară
gările se risipesc în noi cu viteza sunetului
şi acoperită nu vei fi în curând
de o singură încăpere conturată în decorul expresionist al unei morti accidentale prin împuşcare
nu de alta dar de stăpâniri incerte şi de gri
înapoiul meu ţi-a rămas adânc şi indecent infipt în piele
ca un răspuns dat de băut
în fiecare zi

culoarea ruptă în bucaţi lungi şi apetisante cel puţin
frigul anticipat din toată răutatea drumului se lasă întâmpinat
de mâini ucise şi mâine de frică
mai ales în nopţile când nu i se mai vad uşile împreunându-şi nihilismul
în deschideri literare

şi pentru că eu sunt îndrăgostitul din podeaua fumată până la inconştient
în mine şi numai în mine
au dreptul să se răzvrătească toate paharele noastre
goale



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu