de fapt nu a existat niciodată
astăzi
am rupt în două
patul de răbdare
eram mai tineri decât
minutul în sine
păduri extremiste
şi cimitire goale au învăţat să trăiască în noi
încăperi unde ne-am
sindromizat
iubirea excesivă de
cifra patru
pentru că ne
înconjoară
de altfel este
singura dată când ne lăsăm apreciaţi
cântăriţi până la
încredere
avem ochii deschişi
la ultima literă
când traducem
păcile şovăielnice
cu mult înainte să
fim prietenii trupurilor noastre
cu puţin înainte să
ne rumegăm fricile descompuse până la mirosul oaselor
(de un alb
imposibil)
ai exagerat mereu
cu tolănirile tale în acelaşi fir de praf
de parcă nu din
mine îţi creşteau gemetele
ci dintr-o miză
scăpată de sub control
ca nişte păsări
ilegale
atunci
când ne
supravieţuim în număr mare
din această oribilă
zi
de luni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu