3:01 până în burta pământului
adânc îngropat în
singurătatea camerei unde gloanţele mai au încă umerii intacţi
ţi-am desenat zilele
urmărindu-se prin
carne ca nişte marionete
care şi-au ucis
nebunia într-un răspuns nesigur
apoi am cultivat cele
mai frumoase nepotriviri dintr-un ochi de sticlă
în timp ce tu fumai
tacticoasă din capătul îndepărtat al lumii
cu zâmbetul tolănit
în mintea mea ca un paradox
rătăceam unul în
pielea celuilalt
toate poftele
respiraţiile citeţe
nopţile castrate şi
gropile care nu se mai terminau niciodată
de adâncime
eram puţini de
fiecare parte a patului când devoram până la incertitudine
oamenii rămaşi în
noi
ne incendiam
vieţile
printre rândurile
scăpate de sub control
ca nişte războaie
cu venele abandonate
creşteam fluturi cu
mâinile goale şi ne urlam nebuneşte îndepărtările
dintre dinţi
ca şi cum
cineva
mai presus decât
moartea ne-ar fi inventat la nesfârşit
osândirile
nu cred în
stăpânirile mărturisite ca nişte bătrâneţi degeaba
la ora ceaiului
nici măcar pe mine nu mă mai aveam intact
eram doar fiului
tatălui meu
cel care a cioplit
în lemn chipul mamei până la iluzie
nimic mai mult
eu sunt cel care
este
cel care se lasă
amintit din când în când
de o moarte neutră
inegală
aşa mă alint în
nopţile confesionalelor impare
da
aşa mă alint de
fiecare dată când aleg soluţia de unul singur
pentru că eu aşa
văd omul
care nu îşi mai
poate stăpâni mătăniile
care nu mai poate
convinge prin tandreţe
niciun cuvânt de
femeie
şi mai văd căldura
din minima aparenţă
a unui semn de viaţă
mă văd născându-mă
în fiecare zi din
miezul mamei mele
ca un ceva pe care
ea
nu a fost în stare să-l
definească niciodată
iar dacă vreodată
ai să mă iubeşti în fugă îţi promit solemn
că îţi voi rămâne
fuga ta
cea mai de preţ
da
aşa văd eu
lucrurile
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu