nimănui nu-i place asta acum
este atât de puţin
timp în cuvintele acestea pe care ţi le scriu
încât nu-mi ajunge o
întreagă pădure de suspiciuni
inspirată din
frunze adevărate
să te mint
sunt osândit în cel
mai puţin an al mamei mele
şi aud cu mult înaintea
celorlalţi depărtarea rostogolindu-şi monologul
printre dinţii
cariaţi rămaşi în noi ca o îndoială
şi întinderi uriaşe
de nesomn mă îndeamnă tot mai mult
la îngroparea din partea
neîntâmplată a unei priviri de femeie
năruită în cântec
şi piruete neaşteptate
pândite îndelung şi
descompuse până la gesturile de luni dimineaţă când orice iubire
zâmbeşte cu tot
chipul
şi tace
poate că
după fiecare
viziune a imaculatului sculptată într-o disperare oarecare
urmează o mulţime
de eliberări
o mulţime vidă
retrasă într-un spaţiu provizoriu
dintr-un timp
provizoriu
în care visul de la
five o'clock
nu a existat
niciodată
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu