de sub toate frunzele au
atârnat la un moment dat oameni
la fiecare
sinucidere ne despărţim iubirile în silabe
înserările din noi
au devenit un teatru de păpuşi
purtat în buzunarul
de la piept ca o respiraţie artificială a unui război
cu toate
îngropările legale
şi suntem până la
culoare
între noi aerul a
învăţat să bată din picior
nerăbdarea de la
capătul cel mai cinstit al unui adevăr despre
nimic
identitatea
călcatului prin mine nu s-a anchetat niciodată
erau prea multe
străzi epuizate
prea multe trupuri
cu zâmbetul retrogradat pe buze
împliniri pavate pe
sub vene
ca să mai găseşti
cuvântul care ne-a ucis
însă
cui naiba îi mai
pasă de cuvinte
după moartea aceasta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu