sunt atât de mult în tine încât nu mai ştiu din ce parte este joi

sunt atât de mult din tine încât nu mai ştiu din ce parte este joi

la sfârşit

mi-au acoperit pleoapele cu două monede galbene

îmi spuneau că doar aşa se adoarme în locul acesta chiar dacă eu le-am spus de multe ori

că nu îmi aduc aminte somnul

şi este prea astăzi să le fac pe plac

plus de asta îmi aud încă respiraţia cum gâlgâie prin vene

aud

văd

simt de fiecare dată când sunt sărutat pe frunte ca un ritual patriarhalic prost regizat

sunt cel mai viu din încăperea aceasta cu mâinile pe piept

dar

mi-aţi spus să tac şi să dorm că stric toată lumea adunată la începutul meu

în semn de foame

aţi spus să mai am răbdare până mâine când nu se mai tolăneşte nicio femeie printre gingiile iubitului ei

când nu mai cere nimeni de mâncare după plecarea mea

când nu mai este frig în cerul gurii

doar atunci mă vor dezbrăca de toate fricile mele şi mă vor asculta cum sunt coborât în aşternuturile proaspăt săpate cu cinci ani înainte de fuga aceasta

pentru dumnezeu oameni buni

dar aud mirosul păsărilor deasupra mea

văd

simt de fiecare dată când sunt dimineaţă şi seară

în acelaşi loc cuvântul care a murit

avea braţele tinere