dacă ai fi om cel puţin o dată
pe zi
nu m-aş sătura să
plec din fugile dumnezeilor
prin oameni
să culeg
respiraţiile sălbăticite într-un pahar cu apă
am obosit
să-ţi citesc zilele
murdare din priviri
şi locul unde se
aruncă greutatea mâinilor
care au ucis
încă puţin din
sfârşitul lumii
sub cearcăne
am construit o
cădere imensă din numele tău de femeie
apoi
ţi-am visat moartea
tânără la începutul străzii
chiar în sertarul
drept al unei adunari de coate
oameni
cu mândria juisată
în largul pereţilor
au rămas aceleaşi vechituri
de pus în piept
odată pe anotimp
din departele
acesta am învăţat să merg
din puţinul acesta
m-am dezvăţat
să-ţi cad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu