cuvânt acela din spatele căruia
nu se mai aude absolut nimic
foarte puţini
oameni au învăţat cum se desfigurează
un sfârşit
chiar şi atunci când
au la îndemână zilele
de la întrevârsta ultimului
cuvânt de femeie
aruncat în trupul
meu până la muşcătură
când viaţa a reuşit
să mă ignore cu desăvârşire
iar şanţurile ferme
şi-au scuturat miercurile de sub coaste
din urletul meu a
început să crească o încăpere
grea din fire
devora prăbuşirile
din ochiul cel mai senin
zgâria cu unghiile
proaspăt înroşite chiar şi nerăbdarea
suflecată în palma
dreaptă
şi cât de adâncă
poate să fie o culoare de iunie
cât de lungă este
foamea
de sub mărul lui
adam
încât să nu-ţi mai
aud buzele
gudurându-se
de frică
după astăzi
am să devin şi mai
greu de locuit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu