acest poem a făcut insolaţie(un
scurt monolog despre sensuri sau non-sensuri
după caz)
hohoteau maluri
tăioase în acele mâini de noiembrie
când deasupra ta
se auzea creşterea
unui arbore
în creierul meu fluturoaica
îşi zbătea nebuneşte lacrimile
şi încă puţin
din înălţimea unei
întrebări despre absolut nimic
şi cum nimicul are
durabilitate nelimitată
între degetele
literelor s-a tolănit muezinul
ca o după-amiază
sculptată în minte
de sus în jos
samariteanul scria
cu degetul cel mai curajos
adâncimea prafului
şi abia ne-am reuşit
tăcerile din luna aceasta
cu păsări la cap
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu