îndreptar de oameni
nu am auzit
niciodată o culoare murind
eram mult prea
ocupat cu fuga din mine însumi
cu băutul minţilor
de la mijloc în jos
şi încă vreo câteva
ceasuri numărate
în mâna serioasă
dar am împlinit
toate străzile din oraşul acesta
am băut toate urletele
iubitelor mele
am urcat o mie de
oameni
din înapoiul cărora
nu se auzea nimic
nici măcar
amintirea
unui ecou
după patruzeci şi
patru de respiraţii m-am lăsat de frumuseţe
m-am dezobişnuit de
fugă
şi de mine însumi să
împlinesc acelaşi anotimp
în fiecare zi
străzile mi-au
rămas mici
în filmul acesta
despre atingere
iubitele au plecat să-mi
asculte tăcerea
suflecată la
începutul umărului
şi mărul lui adam
de unde nu a mai
supravieţuit nimeni
în afara acestui
îndreptar
de oameni
Ne mor culorile din oameni
RăspundețiȘtergerecu miros de prohodire
rămâne „amintirea
unui ecou“
fără respirații
doar un „îndreptar“
cere colacul de salvare
pentru oamenii
încă verzi la minte...