Persoane interesate

luni, 18 martie 2013

poemă despărţită în silabe


acesta
nu este poemul în care
am făcut dragoste
nu are toate literele obosite
de respiraţia ta

acesta
este doar un răspuns scrijelit la întretimpuri
simplitatea unei pasări în care cineva
a desenat un zid limpede
ca o zi întreagă
de mâini

acesta
nu este un poem despre futut
nici despre păsări
sau dumnezei îngropaţi de vii
în mâinele unei alergări
de pe ultimul expir

de câte ori am fost cumva
pe spate ne-au crescut intenţii îngereşti
deşi ora exactă se va da
după cum vei hotărî să-mi fii
mal
ori sticlă de plastic

eu nu am avut niciodată timp pentru asta
doar ziua de ieri
pentru că sunt singurul care ştie
că minima aparenţă
a unui semn
nu se poate şterge de sub cearcăne







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu