celor din jur numai de bine
ţi-am îmbrăcat
respiraţia într-o ţipare fluturească
un scurt poem
despre căderea lucrurilor
în care cineva se
amăgea
cu o duşcă de aer la
sfârşitul cuvântului
de omul care şi-a
îmblânzit ochiul
în mâna întinsă
şi
este doar o cameră mică
de statură
în spatele căreia
se aude o naştere
târâindu-şi răsuflarea
de-a lungul uşilor
şi
este doar o femeie
care îşi spală întunericul
din piele
cu amândouă mâinile
care
tac imens
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu