în trupul meu locuibil
aleargă ţipătul unei femei care a murit foarte puţin
sâmbăta trecută în dreptul uşii
m-am găsit stând cuminte
alături de oameni ce locuiesc cu un munte
în frunte
m-aş putea face de râsul lumii judecând rătăcirile efemerizilor
însă este inima mea sub care te trezeşti
când nu sunt mort
dacă mă vei construi cu mâna dreaptă
alcătuindu-mi nimeniul
să desenezi şi puţin timp din mâine
cine ştie
poate reuşesc să-mi îmbrăţişez umbra
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu