ascuns în treptele
unei coborâri am descoperit urletul
de unică
nefolosinţă al ultimului născut
pielea încruntată
de sfârşituri despărţită în silabe
nu înţelegea întrebarea
din întrebare
dacă mamele noastre
călătoresc o viaţă întreagă de-a lungul pământului
până sunt oprite de
un samaritean
iar noi coborâm
cât de multă
absurditate poate trăi în omul
ca o cursă de linie?
luciditatea se
gudură în tălpile mele ca o căţea în călduri
decoraţiile atârna
la piept toate războaiele pierdute cu tine însuţi
târâm după noi
sanatorii întregi
ne desenăm adevărul
dintr-o obsesie
şi identitatea
dintr-un ţipăt
binecuvântată să fie
frica şi lătratul din pieptul unui condamnat la moarte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu