Persoane interesate

miercuri, 9 ianuarie 2013

hai mă nu observi că plouă cu oameni vii

din jumătatea ferestrei care îţi atârna între buze
curge nemulţumirea unui jurnalier
cu plămânul spart din nepricepere
uneori
când orele nu se mai recunoşteau între ele
făcea piruete cu piciorul fără gleznă
şi dezbrăca gările dinăuntrul oamenilor
apoi
sprijinit de un zid tandru
şi-a amintit întâmplarea cu uşa
şi zâmbind 
a început să plângă încet

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu