tu ştiai că la marginea unui
nume
poate atârna o prăbuşire
cu adâncimile ascuţite de la
atâta senin
chiar şi o roată împinsă de
întâmplare
ajunge la un moment dat
întrebarea
unde răspunsul are aceeaşi
formă
cu a unui cerc perfect
ştiai că într-un cuib de
portative
notele sunt acei munţi sculptaţi
din înaintele stiloului
iar în colţul unei lacrimi
trăieşte
jumătatea ultimului arbore
în vârstă de aproape trei cifre
ştiai că numai seara îţi aud
mâinile
rostogolindu-şi tăcerea
neîncălzită
din vârful buzelor
unde o mare de alb îşi ucide
gleznele
şi că orice lumină are
cearcănele proaspete
după o cădere întreagă şi pe o
parte şi pe cealaltă
a unui obraz
iar cea mai mare greşeală se
află în omul
care a crezut că l-a inventat
pe dumnezeu
ca pe o fugă
oare viaţa a fost dintotdeauna
cea mai molipsitoare boală?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu