poem cărunt

între gingiile înduplecate de bătrâneţe

ronţăi fluturi

şi îmi curge un oraş cu riduri întregi

pe sub pleoape

ca o turmă de umeri ridicaţi în sus

o lume cu picioarele desculţe se alungea în sângele tău

ca o linie dreaptă în care nu au existat niciodată

începuturi sau lumini şoptite în largul ferestrei

tu aveai coapsele strânse întretimpuri

eu îmi despleteam străzile crescute

ca o nerăbdare în care uneori

ne îngropam mâinile de toate zilele

în spatele ţipătului ei brunet

un jurnal consemna ţărmurile care îşi izbeau mările

în trupul neted al unui peşte

doar eu

mă condamnam la tăcere