într-un strigăt de sinceritate
ploaia se abandonează
ca un ultim punct de vedere
al unui ocean dezbrăcat
de peşti
şi cu toate acestea
de undeva a căzut o realitate
dreaptă
ca un bulevard de resturi
curate
unde liniştea
este aproape înverzită
dacă te-aş sufleca în mijlocul
tâmplei
ca pe o cameră de oaspeţi
ţi-ar mai rămâne resturi de
viaţă între dinţi
fluturoaică cu aerul zdrobit
în aripi?
foamea de a sta în călcâie îmi
amintea de cerul gurii tale
gudurându-şi drumurile
ca o piele limpede
unde dumnezeu lipseşte
nemotivat
deoarece el este propria sa
absenţă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu