nu îţi aud mâinile
rostogolindu-se
la suprafaţa apei unde se
boteza pământul
de murdăria umblaţilor
sunt un declaraţionist în care
se tăvăleşte
un munte încălţat de toate
înălţimile
ultimului cuvânt în viaţă
dacă aş vinde certitudini la
bucată
m-aş îmbogăţi de oameni
iar ziua de astăzi nu ar ajunge
niciodată
un alt condamnat la ghilotină
vântul şi-ar auzi vânturarea
rupându-şi coastele într-o
noapte
sărită pe litere
la sfârşitul femeilor unde s-a aplecat
să moară
ultimul oraş tânăr
iar tu iubito mi-ai fi mâine-le
din fiecare zi
dacă aş mima începutul
toate poveştile trecutului îmi
vor cotrobăi sângele
despre ce ar fi putut să fie
dacă el nu ar fi fost
când mâinile tale spală lumina
uitată în ochiul meu drept
ca o blasfemie
nu mai bag de seamă dacă eu
sunt mizeria ta
sau murdăria întregului pământ
pentru că tu speli egal iubirea
mea
şi afară
şi înăuntru
pe dinafară
dacă m-ai iubi cu ambele mâini
îţi vei da seama cine este
tăcerea mea
de unde aştept
creşterea lumii
dar dacă mă vei şterge puţin
mai apăsat
mă vei ierta de toate nopţile
pierdute
pe dinăuntru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu