nu am desconsiderat niciodată omul care se apleacă
să-şi scrie numele cu degetul în pământ
sunt animalul care se află sub tălpile tuturor
eu denaturez sensurile
răstălmăcesc ceasurile
pentru că sunt sintaxa din care începe totul
tu
te târăşti cu ultima speranţă la buza străzilor
care îmi curg prin vene ca turbatele şi priveşti dincolo de muntele de nisip
o nesfârşită stârpire îţi zâmbeşte nedumerită
apoi a căzut pocnitura din spatele pereţilor
şi ai vrut să alergi să vezi cine s-a mai sinucis astăzi
stai femeie!
stai!
sunt doar copitele unui cal tânăr în asfalt
oraşul se răspândea ca o boală îngrozitoare
în spatele pielii noastre
dar eu îmi port liniştea în tălpile tale de femeie neavută
în nicio uşă
mi-ai spus linişteşte-te animalule tânăr
nici măcar astăzi nu te-a căutat nimeni
mâine se apropie ora 17
când nu ne mai căută nimeni
niciodată
te vei prelinge printre degetele mele
vouă am să vă dăruiesc oraşul acesta nou nouţ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu