dacă mă voi recunoaşte
vreodată pe stradă
am să traversez pe
cealaltă parte
unde oamenii nu vorbesc
niciodată în gând
doar îşi plimbă
cuvintele prin cerul gurii
ca un grupaj de ştiri
şi îşi învaţă degetele
să tacă
la sfârşitul lumii
o altă ană se tăvălea
în asfaltul proaspăt
până a fost ridicată o
statuie
ecaterinoideană
pentru merite deosebite
la anumite ceasuri ale zilei
din acest motiv fac
piruete cu piciorul fără gleznă
nu mănânc
nu dorm nu respir
stau doar între pereţii
de sticlă ai unei colivii
şi uneori îmi rup coasta
stângă
pentru a oxigena temniţa
cu geamuri fumurii
iar peştii sorb cu nesaţ
şuvoaiele de sânge
şi mă iubesc
fiindcă te aflai aproape
de locul faptei
ai privit înăuntru
dar nu se vedea nimic
în afara unor peşti
fericiţi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu