ultima dată când am inventat o
linie dreaptă
pe sub trupul său trecea un drum
cu pietrele înfundate până în
carne
şi liniştea era doar o stare de
spirit
în spatele animalului
oraşele deveniseră planete
dar nu le auzea cum îi ciuguleau
inima
bucată cu bucată
nu dormea
nu auzea
nu mânca
doar privea cerul
uneori râdea ca nebunul
şi se biciuia cu orizontul
peste umeri
din acest motiv
oamenii l-au lăsat în plata
domnului
îşi pierduse minţile întregi
şi afara ploua cu sinceritate
dintr-o parte în alta a peretelui
o lumină nătângă avea nasturii descheiaţi
la piept
însă tu
zdrobeai orele în călcâie
trăgeai de urechi zidurile până se transformau
în oameni vii
iar seara îţi chemi viaţa
cu un singur urlet
însă
nu îţi mărturisesc nici lumina întemniţată
în palmele nebunului
nici orele îmblânzite
în oamenii cu mâinile neîncepute
sunt doar viul ce a mai rămas din tine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu