în adâncul tău literar(logodnicei mele)

într-un alb imens

ne-am făcut ţăndări

nimeni nu reuşea să scoată noaptea din noi

doi pişcotari adunau vieţile agăţate de pământ

îşi donau cuvintele într-un câmp de sârmă ghimpată

unde luminile sunt goale pe dinăuntru

şi îşi priveau mâinile crescând

înlumitul culegea aplauzele căzute de oboseală

judecând rătăcirile efemiridelor

plus de asta

când te naşti cu o mare la îndemână

mersul pe apă este un fleac

poate acesta este motivul pentru care mă iubeşti

niciodată nu am ascuns pământ

şi niciodată nu am fost marea ta

doar iubitul tău

aceasta este respiraţia mea

sub care te trezeşti

miercurea

când nu sunt mort