astăzi
am prins două străzi de urechi
am dat cu ele de pământ o
singură dată
şi a apărut un singur păsăroi
cu tichie de mărgăritar în
colţul ochiului
care îşi ascuţea ghearele
într-un munte de oboseală
orele
au gustul bătrân în burta unui
oraş temporar
unde bulevardele culeg moartea
numai în şir indian
mâine plec iubito
să-mi cotrobăi viaţa
în care tropăie o singură
culoare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu