ultimul adevăr

,, aveai orele adunate cu forţa în mijlocul sângelui şi nu simţeam deloc aerul grăbindu-ne somnul”

şi ţi-am osândit zâmbetul

în pământul unui singur zeu

peste care nu a mângâiat nimeni

prima zi în care nu am ştiut

de ce trebuie să îmi recunosc numele

după literele mari

nu am văzut cum arată o apă deschisă

pentru că îmi port malurile dezpântecate în umeri

şi limpezimea se zbate neputincioasă

în sânul nesăturat de viaţă al iubitei mele

sunt cea mai caldă umbră

în glasul tău închis

pentru că din pumnul stâng cealaltă inimă

şchiopăta de una singură peste cuvinte

de asta îmi păstrez respiraţia

într-un câmp cu păsări liniştite

peste care atârnă anotimpuri de plastic

şi încerc să adorm adormirea mamei mele

care a călătorit orizontul

până când a oprit-o tatăl meu

iar eu am coborât

şi am învăţat să respir