cine îmi mănâncă
somnul are ochii goi
peste câmpul de
nisip unde am îngropat
umbrele iubitelor
mele
urcau cuminţi
şase dumnezei îmblânziţi
cu tălpile
osândite în răspântia drumului
erau trimişi să
cerşească lumini
să culeagă
pietrele din lacul cu muriţi
şi primul
necredincios
şi pentru că cel
mai bun sistem critic
a fost mereu al
bunului simţ
sunt singurul
prieten al unui născut
care mătură
înserările cu degetul inelar
când oamenii
încetează să se mimeze unii pe ceilalţi
iubirea nu va mai
fi o chemare
la o pomană în
doi
iar singurul
credincios din lumea asta
va fi o vrabie
zdrobită sub firimituri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu