aigroeg sau nesperanţa

cât de absurd îţi este mamă să fii omul

din care coboară alţi oameni

însă tu să nu rămâi cu tâmplele pline

ci să mergi mai departe

sincer să fiu îţi mărturisesc

că habar nu am dacă dumnezeul

pe care îl port în buzunar

este muntele sau locul fix

unde am coborât din tine

ştiu doar că trupul meu seamănă izbitor

şi cu unul şi cu celălalt

ar fi acesta un motiv mult mai plauzibil pentru vocea ta

în care nu au existat niciodată mâini întinse doar pereţi drepţi

ca nişte autostrăzi în care se plimbă un singur urlet

şi o funie din care atârnă chipuri

din acest motiv liniştea a fost invenţia tatălui meu

care purta în coastele mucegăite o pădure de mâini

încărunţite de vina împărţită din doi în doi

dacă iubita mea este aceeaşi mamă

din care vor cădea celelalte trupuri

iar tatăl meu sunt eu de fiecare dată

şi dumnezeu se îndoieşte de el însuşi

atunci cum ar trebui să iubesc eu femeia

ca pe o simplitate

sau ca pe o mamă?

pentru că iubirea este dorinţa unui trup de a-şi înţelege moartea

iar murirea este doar o prea-iubire exersată de toţi cei care

nu au învăţat să-şi stăpânească viaţa

de asta eu mă nasc în mijlocul tău de cinci ori pe zi

însă îţi promit că mă poţi lua acasă

chiar dacă sunt o haimana cu abonament în vigoare

să mă poţi călători de fiecare dată

când vrei să scapi din tine

 (Din Vol. Dimineţi cu Mâinile Încercuite)