mi-au alunecat
sincerităţile astăzi
în lacul de mâini
timide
pentru că fugile
sunt toate la fel
într-un corp de
femeie tânără
şi dacă
dumnezeului tău
îi este foame de trupuri
cum îmi este mie
de culoare
până când va permite
să ne ascultăm ecoul
îmbrăţişărilor?
Până când totul va deveni poezie!
RăspundețiȘtergereCu prietenie,
Costel Zăgan