într-un univers
zdrobitor de calm
nu există prima
dată
ci o singură
favorabilă constant întâmplată
dintr-un perfect
posibil latitudiniar
cu ochii
dezbrăcaţi de pleoape
dacă aş fi mai
înalt
ţi-aş face un
trup din vorbe
pentru a nu
cunoaşte niciodată egalitatea
doar ultima parte
a unei ferestre întortocheate
în resturile unui
muribund
cu vocea încă vie
m-aş cădea în
sânul plin de tăcere al ultimei mame
cu laptele
neîntâmplat în glasul pruncului
până nu aş mai
recunoaşte piciorul drept
în care am
osândit oglinzi
însă am fi
perdanţii supremi
de vreme ce tu ai
strâns timpul în pumni
cu mult înainte
de îmbrăţişarea
pământului curat
iar eu mă
confesez în nesfârşirea pietrei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu