tinereţile dintr-un
cuvânt
nu şi-au cunoscut
niciodată rătăcirile
chiar şi culmea
culmilor
avea un pustiu
mai aproape
de glasul meu
stătut
aş putea să-mi
abandonez mirările
obsesiile
şi zâmbetele
zilnicarilor
împăturiţi
pe un singur rând
nedospit
de vreme
sunt vieţaşul
osândit la sinceritate
arătarea care
absentează nemotivat
ştiind că îşi
este propriul absent
din întrebările
împătimiţilor
de moarte
însă lipsa mea
te-a iubit mereu femeie
deoarece ai ştiut
cum este să începi
să-ţi fii
corpului
contur de palme
în spovedania urmei
din acest motiv
aleg o singură cale
spre întâmplare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu