câteva liniştiri şi un poem despre neîmblânzite

suntem prea vii să mai zărim îmbrăţişarea
copacilor de fum albastru
care ne acoperă spatele crucificat
de rădăcini strâmt tricotate
de o altă Dumnezeire

cu uitarea dreaptă

suntem prea Noi să ne mai pese
prea înşine să ne mai auzim
dintre luminile orbecăind
din colţ în colţ
ca un nesomn al putinţei
dăruitului

de a gusta culoarea apei
cu braţul drept