golul de la începutul aerului şi tu alergând între arbori

dacă tu vii să-mi vinzi furtună

aş rămâne doar o bucată de punct

cu urmele goale

şi un singur sens

aruncat în stânga glasului inventat pe hârtie

ca un ţipăt de litere

nu de altceva dar curiozitatea unei pietre

pentru sfârşituri are culoarea liberă

să-şi iubească marginea căzută
dintr-o înălţime

şi nu am sesizat niciodată

de ce atunci când se aruncă munţii în genunchi

este linişte afară